Medicul Mircea Beuran reacționează: Voi contesta demiterea din funcția de la Floreasca. Nu sunt niște lucruri normale

Medicul Mircea Beuran reacționează: Voi contesta demiterea din funcția de la Floreasca.  Nu sunt niște lucruri normale
Publicat: 06/01/2020, 19:18

„Decizia pe care am primit-o nu este motivată, nu am primit niciun raport. (…) Lucrurile acestea m-au surprins, dar pot să afirm, totodată, că nu sunt niște lucruri normale, adică să poți să-i dai decizia unui om fără să argumentezi, decât o inșiruire de cifre (…) sunt niște acuze generale. Dar probabil că atât este capacitatea acestei comisii”, a declarat Mircea Beuran la Antena3.

Nici amenda de 30.000 lei aplicată spitalului, medicilor și asistentelor care au operat-o pe femeia care a murit după ce a ars nu a fost individualizată, atrage atenția medicul.

„Da, bineînțeles (va contesta decizia prin care a fost demis, n.r.). Dar chiar mai mult, voi căuta să arăt și lucrurile care gândesc că stau la baza acestei atitudini. El (măsurile, n.r.) nu sunt încărcate de discernământ”, mai spune medicul.

Medicii care au semnat un mesaj prin care arată că îl susțin pe Beuran simt un pericol, consideră acesta: „Probabil că sesizează pericolul în care intră spitalul când încep să se decapiteze șefii de secție. Dacă a început cu unul, probabil sunt mai mulți care deranjează”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Când ar putea folosi Putin armele nucleare. Expert, despre decizia SUA de a permite Ucrainei...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Ce a apărut la locul de veci al Andreei Cuciuc, după ce a fost înmormântată....
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de...
Zodii care își pierd partenerii la sfârșitul lui noiembrie. Nu are sens să se mai...
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?